Tinkerbell si Rozatoarea - un episod de incluziune sociala

Astazi, zi mohorata de decemvrie, m-am intalnit la fumoarul cotidianului unde lucrez cu Sobolanul de Camp, jurnalist la Externe. La mai bine de un an de cand m-am pogorat la redactie spre a aduce pacea intre subiect si predicat, Sobolanul m-a intrebat cand am sosit si care mi-e prenumele. Dupa introducerile succinte, s-a interesat de CV-ul meu, ca apoi sa-mi ofere sfaturi pentru ascensiunea profesionala, acuzand pe traseu si nepotismul care viciaza piata muncii, inclusiv maculatura datorita careia ne-am cunoscut. I-am raspuns ca eu am ajuns la corectura prin concurs si pe merit. N-a perceput autoironia si mi-a raspuns, mandru de ecusonul sau, ca corectura e prea putin semnificativa ca sa se mai oboseasca careva cu favoritisme. Deconcertata de lipsa lui de umor, i-am raspuns ca e, oricum, o faza. El a aprobat ca din ceva tot trebuie sa supravietuiasca omul. Chiar daca cevaul in cauza presupune ca omul sa dea din pedale prin raioanele umile ale trustului, unde trece anu fara sa-l vada careva, deci e ca si cum nu exista sau e o pura himera. Sobolanul inspira fum cu o exaltare sumbra, de parca se straduia sa-si atinga notele cele mai joase ale sfincterului. I-am vorbit despre un examen pe care-l pregatesc pentru a progresa financiar, dar el a insistat ca tot ponturile lui sunt smecheria. Am omis sa-i spun ca am colaborari cu o revista culturala si ca stiu totusi germana pe care el mi-o elogia cu rictus compatimitor dupa ce i-am explicat ca examenul cu pricina e-n deja banala limba a lui Monty Python. Bilant: el a fost suficient de binevoitor incat sa ma lase sa trag cu coada ochiului la ghidul sau practic pentru reusita in viata. Si e cu atat mai nobil gestul cu cat nici macar nu-l rugasem! Cand ti se ofera ceva fara ca tu macar sa ai habar ca-ti trebuie, e o onoare, ba mai mult, o revelatie, degetul mijlociu al providentei! Iar cand asemenea pilde vin de la ultima fiinta pe care te-ai fi gandit s-o idolatrizezi, e o sublima lectie despre umilinta. Zau asa... Este reconfortant cand cineva al carui chip pare proaspat trecut prin tocatorul de carne, care fumeaza pentru a da un alibi estetic behaitului nativ si bosumflat pe limba-mama crede cu tarie ca ai numai de-nvatat de pe urma fumatului in tandem cu el. Ehei, e plina mosia de sobolani de camp... Cum? Nesimtiti? Nuuuuu... incisivi, s-avem pardon! Ma-nclin in fata eufemismelor.