sâmbătă, 30 octombrie 2010

Cinema


Aici curge o cascada. Se aude ca niste batai de ciocan in peretii din marmura bej, inalti si gravi precum cei ai galeriilor subterane. Nu credeam ca o sa ma ingroape chiar atat de adanc. Iti strig numele intruna, dar fara patos, mai mult in joaca sau ca sa alung plictisul. Stii ca eu nu luam lucrurile prea in serios si ca ma distrau chiar si cele mai banale amanunte. Mai tii minte cum te enervai ca pana si bancurile proaste ma amuzau? Tie ti-a fost dintotdeauna greu sa te bucuri. Nu-ti pasa ca ma raneai cu vorbele tale ursuze cand mai nascoceam cate o ghidusie ca sa te fac sa zambesti.
Uneori ma gandesc ca nici macar nu m-ai simtit la atingere. Poate pentru ca n-am avut obiceiul sa tac si sa par plina de intuneric ca Greta Garbo. Am fost oare vreodata altceva decat zgomot de fond care intrerupe reverii infidele?
Au existat barbati cu ochi prea mici ca sa ma-ncapa, atat de mult m-au iubit... Daca m-as fi intors la tine, incercanata de cainta dupa un adulter pribeag, bratele tale parasite s-ar fi deschis sa ma aline? Ma indoiesc, desi te-au fascinat mereu tradarile Marlenei Dietrich.
Ma rog... Tu si cu mine ne-am intamplat demult, cu bune si cu rele, dar eu continuu sa fiu intr-un loc vast si scobit, parca facut pentru dor. Ca apartamentul nostru de la Foisor atunci cand ma rugam sa ia sfarsit aventura ta cu profesoara sau cand tanjeam sa inchizi radioul si sa vii sa ma mangai si pe mine putin. Ti-am spus eu ca a muri nu inseamna decat a te intrerupe un pic. Am incetat sa clipesc si m-am racit, iar apoi am continuat sa te astept in alta incapere. Daca stau bine sa ma gandesc, vesnicia mi s-a furisat in sange inca de la primul strigat, transformand fiecare miscare a mea intr-o variatiune stearsa a neclintirii.
Nu ma deranjeaza ca sunt singura. Mai bine ca am ajuns eu prima aici. Daca mi-ai fi luat-o inainte ti-ar fi fost urat, oricat de comod e locul asta. Imi place sa ma prefac ca-s o salbaticiune indiana, ca ecoul chemarilor mele e spiritul tau care intra si iese prin pereti ca sa mai vada ce fac, daca sunt trista. Si sunt, doar ca nu asa cum iti place tie sa fie tristetea, plina de orase care dispar sub apa. Sufar ca Gelsomina, mai degraba simpatic.
Totusi, parca a existat o vreme fara distante. Mai tii minte prima noastra intalnire in fata la Cinema Favorit? Acela e cadrul de inceput al filmului meu preferat. 3 noiembrie 1937, Valetul meu Godfrey. Ti se parea cinica si frivola Carole Lombard, in schimb mie mi-a placut. Asa am plans cand a murit... Dragostea ei si a lui Clark era cuminte si jucausa ca doi parinti. Ca si cum s-ar fi recunoscut unul pe celalalt dupa ce s-au iubit veacuri la rand cu straini.
Te-am iubit sub zodia Scorpionului. Trupul meu arata ca un ospat inainte sa te cunosc. Dar a incetat sa mai insemne ceva pentru mine in clipa cand foamea ti s-a stins. Nu era zi in care sa nu te plangi de cate ceva, in care sa nu am cate un nou cusur sau sa ma repet in cele vechi. Opusul iubirii nu-i ura, nici indiferenta, ci cunoasterea celuilalt. Am ticluit sofismul asta intr-una din numeroasele nopti cand unul dintre noi nu-l mai dorea pe celalalt. Eram deznadajduita, dar nu credeam cu adevarat in acele cuvinte. Ai fost exasperat de stangaciile nihilismului meu. Nu mi-a ramas decat sa inot minuscula in haine care nu ma prindeau.
Pe 3 noiembrie 1937 purtai joben si un pardesiu maron, erai superb, poate un pic cam scortos. M-au ametit frumusetea ta, cuvintele tale savante si manierele pasoptiste. M-ai convins ca erai sortit maretiei. Mi te inchipui si acum exclamand ca omenirea e inca prea naiva ca sa-ti distinga geniul. Nu puteai sa te amuzi fara sa dai de-nteles ca suntem sortiti pieirii. Uneori ma intreb, ca restul lumii, de altfel, cum se face ca am rezistat langa tine atatea zeci de ani? Nu mai vorbesti cu Olguta de cand a tipat la tine ca m-ai bagat in mormant. Ai jurat s-o dezmostenesti, iar acum mi-e ciuda ca n-am facut testament sa-i ramana ei pamantul mamei de la Tuzla. O sa i-l lasi lui Matei sa gireze cu el la poker, impreuna cu manualele tale de tragedie pe care nicio editura n-a vrut sa ti le publice si care o sa-i fie de mare folos baiatului nostru cand n-o sa mai aiba bani de hartie igienica. E drept ca nici Olguta n-are o viata cuminte. L-a despartit pe italianul ala de nevasta si copii, iar acum isi uda batistele de zor ca-i un nenorocit. Si chel, si pitic, as completa eu... Mi se rupe inima ca i-a lipsit pe bietii micuti de tata dupa ce toata copilaria ei a plans in somn dupa tine cand petreceai cu amantele. Niciunul dintre copiii nostri nu-i asezat la casa lui. Cred ca noi suntem de vina. Au fost putine zilele cand ne-au vazut altfel decat nefericiti. Iar cand nu ne certam, simplul fapt ca nu impartaseam cuvintele era suficient sa le dea de inteles ca nu suntem cu adevarat o familie. Ai ramas cu mine pentru ca, in adancul sufletului tau gaunos, stiai ca nu vei gasi nicio alta femeie care sa moara suportandu-te.
Si daca mi-a mers asa de rau cu tine, de ce te mai astept? Pentru ca te iubesc. Este raspunsul absurd la o intrebare retorica. Ai sforai, probabil induiosat, auzindu-l. Si eu ma mir. Au fost totusi clipe cand ne leganam impreuna prin parcuri, in lumina apoasa a eclipselor de soare. A fost un inceput demult, care parca era al tuturor lucrurilor. O vreme cand abia ma luai de mana pentru prima oara, dar inca nu ma sarutai. Pelicula s-a rupt undeva, ecranul a fost inghitit de purici, dar acum totul e limpede din nou. A muri nu inseamna decat a te intrerupe un pic, iar atunci cand vei sosi aici iti voi primi cel dintai sarut.


Text inspirat de colajul "Cinema", by Daniel Loagar, alias Trimbulind


4 comentarii:

  1. scrierea care mi-a placut cel mai mult! foarte fain! cel mai mult. o sa te pun la sectiunea "a zis" :) ca tot ma intrebai cand si cum :)
    am ramas mut si placut surprins! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multam fain, Murderon! Parerea ta conteaza si, mai mult de-atat, conteaza! Teic cher :)

    RăspundețiȘtergere
  3. foarte faina povestea, Cora! ai multe lucruri memorabile aici. si de la scurta descriere a soldatului (ai tu ceva pe-aici, un fragmentel, cu un soldat, nu?) mi-am zis ca scrii o proza suculenta si provocatoare.
    ai unele lucruri care nu suna ok, sau nu-mi plac mie, ca niste intreruperi ale fluxului in care merge povestea, si o sa iti arat:
    "Totusi, parca a existat o vreme fara distante, scurtata apoi in momente",
    "Ne-am iubit si ne-am curatat de coaja sub zodia Scorpionului. Sau eu eram aceea? " - aici parca ar trebui sa sustii cumva, sa nu lasi atat de putin, pentru ca mai vine si faza asta "... si tot asa..." care iar e o ca si cum te-ai fi plictisit :)
    "Mi se rupe inima ca i-a furat pe bietii pui de tata" - aici nu inteleg.
    merita continuata, pentru ca ai conturat foarte bine personajele ca sa ramana doar atat, ce zici?, mai scrii la ea, o dezvolti?
    mi-ar placea.
    oricum, bravo, m-a prins, de la inceput pana la sfarsit. mai putin lucrurile de care ti-am zis si care suna un pic ciudat.
    mai scrie proza, o faci ok :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Hey, Livia! Merci pentru aprecieri si pentru critica pertinenta&constructiva. Se pare ca inca ma aflu sub influenta stilului Tango, desi au trecut 3 ani de cand n-am mai scris pentru ei. Am mai bibilit acolo unde m-ai sfatuit. Am pastrat fraza "Mi se rupe inima..." deoarece cred ca se-ntelege totusi sensul si m-am gandit ca se apropie de felul cum se exprimau oamenii in perioada aia.
    Momentan prefer sa scriu povestiri scurte pentru ca sunt mai usor de finalizat si am nevoie sa creez un precedent pozitiv pentru mai tarziu, cand ma voi apuca (sper) de "proza lunga".
    Cheers!

    RăspundețiȘtergere