Cine a salvat "Avionul condamnatilor"?

Steve Buscemi.
"Con Air" e un film prost. Tocmai am scris cea mai pertinenta recenzie posibila la aceasta excretie hollywoodiana. Si totusi, recomand "Con Air" numai pentru flerul psihologic cu care Steve Buscemi a interpretat singurul personaj uman si interesant al filmului, psihopatul ale carui crime in serie au drept alibi dezgustul pentru o societate off the record bolnava. Garland e o suma de paradoxuri amagitoare. Fizicul pirpiriu e in contrast izbitor cu obiceiurile sale asasine, mascandu-le in acelasi timp. Numele lui efeminat trimite mai degraba la naivitatea musicalurilor din anii '50. Total lipsit de carisma unor serial killeri gen Ted Bundy, el doboara recorduri la capitolul victime mizand chiar pe dispretul pe care aerul sau firav-inofensiv il inspira acestora. Tragismul lui vine tocmai din neputinta de a se impaca cu propria sensibilitate. Garland se distanteaza de suferinta pe care i-o provoaca respingerea celorlalti si isi asuma stigmatul pe care oamenii i l-au atribuit. In loc sa-si accepte fragilitatea, el si-o prostitueaza pentru a bifa vendete pe cat de odioase, pe atat de puerile. Garland consimte sa reduca semnificatia vulnerabilitatii sale la statutul de handicap social, imagine care are insa puterea de a-i manipula pe eroii lumii de carton in capcana lui ucigasa. Iata cum, printr-o fascinanta ironie, deviantul este, de fapt, un adaptat patetic. In scena cu fetita m-au ingrozit luminile si umbrele care se luptau pe chipul lui Buscemi. E un moment de maxima tensiune in care stii ca primul sau instinct – sau reflex format – este sa ucida, te intrebi ce alegere va face, astepti febril urmatoarea miscare. "He's got the whooole world/ In his hands/ He's got the whole wide world/ In hiiiis hands", canta fetita dupa ce-l invita sa se joace cu ea. Iar inocenta ei, apropierea neconditionata il dezarmeaza, oferind umanitatii lui o oglinda. Chapeau!