În seara când l-am cunoscut, Daniel Loagăr se turmenta şi avea confuzii de identitate grave. Auzisem bârfe delicioase despre melodramele sale de alcov, iar faptul că era un vizitator fidel al Vămii m-a făcut să-i lipesc eticheta de roacker imatur încă dinainte de a-l cunoaste. Dar la începutul chefului, când era abia la prima sticlă de whiskey, se exprima cu o nonşalanţă pe care am considerat-o deopotrivă spirituală şi sexy. Am fost uluită să descopăr un om în spatele personajului de anecdotă.
Când ne-am reîntâlnit mi-a povestit despre pasiunea pentru SF şi inspiraţia de la Salvador Dali şi René Magritte. Despre frăţia de cruce cu Nichita Stănescu, în Trimbulindul căruia îşi regăseşte propriul spirit buf şi aventurier. Despre legătura de dragoste cu Imaginea, care are harul de a repara insuficienţa şi echivocul Cuvântului. Despre mania colecţionării de obiecte vechi şi asamblarea lor în colaje pe lemn. Despre bunicul său cireşar şi artist anonim şi picturile pe care, copil fiind, i le-a descoperit în podul casei din Dumbrava.
În colajele lui Daniel se regăsesc soarele şi mirosul de corcoduşe coapte ale primilor ani petrecuţi la ţară. Frumuseţea lor poartă însemnele unei nostalgii fără vraci. Un paradox cu gust de cireşe amare face ca lucrări precum "Summer almost gone", "Cinema" şi "Vintage Summer" să spună o poveste în timp ce deplâng sfârşitul inocenţei. Altele mai "trimbulinde" – "MărInimos", "Poftă bună", "Eye-eye, Sir", "Lucky Fish" – sunt declaraţii de iubire aduse artei naive de o simţire netedă şi solară.
În ultima vreme însă, artistul s-a lăsat sedus de distorsiunile curentului DADA, flirtând cu simboluri ale dualităţii la marginea dintre uman şi abisurile care-l desfiinţează. "The I within", "Entropie", "Apassionata" întrunesc obiecte disparate al căror scop e să indice diferenţa şi neliniştea care se naşte din ea. Ele nu mai stârnesc reverii impregnate cu sepia, ci sunt deznodăminte seci ale unor istorii care ne rămân stăine. Gradaţia prin care prindeau contur decoruri şi personaje romantice face loc instantaneului abstract. Povestea părăseşte scena în favoarea conceptului, iar imaginile par să decurgă dintr-un armistiţiu lipsit de patos şi iscoditor cu propriile contraste.
Sau poate chiar cu ideea că suntem locuiţi de cei care ne înconjoară. Încă din copilăria petrecută într-un sat de câmpie idilic, Daniel îşi punea talentul în slujba completării desenelor găsite în mansarda bunicilor. A existat o perioadă în care a realizat picturi individuale şi fotografii conceptuale. Totuşi, el recunoaşte că preferă să creeze un context pentru elemente pe care altfel nu le leagă nimic.
Fără-ndoială, nevoia artistului-demiurg de a redefini hazardul.
Dar şi sentimentul arhaic că "a fi" înseamnă "a aparţine". Fie că sunt coerente sau alambicate până la pierderea empatiei, colajele sale reprezintă mărturia unei forţe care supravieţuieşte prin inocenţă şi joc. În spatele celor mai sumbre semnificaţii, un Trimbulind ne va face cu ochiul mereu.
Expoziţia "Obiecte pierdute" va avea loc duminica 10 octombrie 2010, cu începere de la ora 19, pe Tunari 65, la Open Pub. Ţinuta casual este obligatorie.
