Lost for words

Bleak, a foreign continent my life
Seizing its air with lungs that aren't mine
Only my eyeballs grasp it
With the spiteful thirst
Of a dumb man gone to the cinema.

Azi

... e ziua in care sunt iertata pe nedrept.

The Road

Am ramas in viata
De cele mai multe ori.
M-am strecurat tiptil
Si-apoi m-am ascuns sub o plapuma
Sperand sa nu fiu zarita nicicand
Schimbandu-mi infatisarea
Ori de cate ori cineva ma zarea.

*

Mi-e frica de ochi
Sunt canibali
Te seduc in stramtoarea lor
Si nu te mai lasa sa pleci.

I and them

Sunt toti aici
Un popor de cersetori naclaiti
Cu cutite sub pelerinele ponosite...
Se-apropie parca dintotdeauna
Bataile-n usa sunt vesnice
Uneori mai tari, alteori mai subtiri
In ultima vreme ma prefac a fi surda
Dar nu e noapte in care sa n-aud
O tuse discreta ca o falsa politete
Sau ca o chemare la datorie
Atunci nu-mi ramane decat sa mestec din mine
Cu dinti care parca nu sunt ai mei.

*

Nu-i lasa sa intre!
Tu crezi ca-s copii slabi cu duhul
Inghesuinduse-n mine ca la cinema
Iti spun ca vor sta la capul patului nostru
Strigandu-mi numele in batjocura
Pana ne vom raci amandoi
Copleseste-ma inainte sa-mpinga usa
Fa o femeie surda din mine
Pana e prea tarziu sa mai fiu cine sunt.

Re.volver

Cel care indreapta pistolul spre o tampla straina e uneori bratul strain al propriului trup.
Cel care indreapta pistolul spre propria tampla e uneori bratul strain al propriului trup.
Cel care indreapta pistolul spre propria tampla e uneori bratul strain al unui trup strain.

In acest rebus de tample si brate si trupuri, alegem, de cele mai multe ori legati la ochi, faramele de strainatate care ne fac victime sau calai. Iar deasupra lor, nonsalanta metalica a unui revolver inainte si dupa zgomotul care trimite viata la culcare.

Text: je Foto&Video: Livia Stefan

The weight of water

Vreau un frate cioplit din apa
Cu ganduri invelite in perdele de soare
Si sufletul plin de morti incalcite
Ca o ratacire din basme
Unde sa ma pot plimba ca acasa
Vreau sa-l intalnesc intr-un somn
Care ar fi parca al vietii
Intr-o apa impletita din doua
Sub care sa-nvatam respiratii usoare
Imediat dupa ce ne inecam.

Ganduri pe iarba

- De unde vin copiii, mamico?
- Ii scot dintr-un cuptor special niste femei-spiridus frumoase, cu trupusoare din puf de nori.
- Atunci, copiii sunt prajituri?
- Nu, nu prajituri, ci libelule albe cu aripioare de argint. Cand le vine sorocul, femeile-spiridus le dau drumul pe un derdelus din par impletit care duce la Rasarit, in bratele strainelor carora le vor spune mama mai tarziu.
- E lung drumul?
- De obicei, lung de noua luni. Dar, uneori, nici nu-l incep bine ca se si pornesc furtuni reci si involburate, care trec prin ei fara mila, purtand cu ele praful aripioarelor smulse.
- Si atunci ce se intampla cu copiii, mor ?
- Nu intotdeauna. Deschid ochii timpuriu, isi dau seama ca sunt, dar nu stiu ce, nici incotro. Uneori plutesc anevoie, fara tinta, fara amintiri, fii si fiice din flori ai unei eternitati fara sani. Alteori nimeresc in locul gresit. Din cand in cand, un firicel bland de soare se mai indura de cate unul, coborandu-l chiar acolo unde este asteptat. Insa copilasul va sosi sfarsit si bucuros sa se cuibareasca la adapost.
- Si nu e firesc, mamico?
- Nu si daca isi va trai toata viata tragandu-si sufletul.