Qu'est que c'est "destul"?

Tin minte ca, in copilarie, pe la 3-4 ani, eram in fata blocului impreuna cu un prieten de joaca si vorbeam. La un moment dat, am spus o propozitie, pe care nu mi-o amintesc, dar stiu ca aparea cuvantul "destul". Camaradul meu m-a intrebat: "Ce inseamna destul?". Am cazut pe ganduri cateva secunde, dupa care i-am raspuns fixandu-mi privirea in gol: "Destul inseamna doua sticle cu lapte si capac auriu". Rememorand scena, vad doua sticle cu lapte si capac auriu in fata unei usi albe, pe o scara de bloc cu pereti albi. Imi vine sa plang cand ma intorc in locul acela. De fapt, imi vine sa plang foarte des, daca nu mai mereu, fara un motiv anume. Vreau sa plang, am nevoie sa plang, iar fiecare moment in care imi dau lacrimile este o revelatie a faptului ca poate nu imi este chiar bine, desi m-am tinut departe de abisuri de ceva vreme incoace. Chiar si anxietatea o resimt mai calm si neutru. Tristetea, sentimentul ca te afli undeva in afara oricarui drum, in afara oricarui context si a oricarei relatii sunt locul meu preferat, realitatea mea adevarata. Uneori ma trezesc ca-mi doresc sa fiu tradata, dezamagita si neinteleasa pentru a ma intoarce in locul acela fara gravitatie unde eu sunt doi copii care se joaca. Poate imi este foarte la indemana sa-mi inventez nemesis-uri care sa-mi justifice iesirea din poveste. Sau anumite arcuri dramatice care sa se incheie cu vechiul truism ca prezenta mea in poveste e doar un accident. Traiesc de parca mi-as lua ramas bun pentru totdeauna. Si e bine.

Lost for words

Bleak, a foreign continent my life
Seizing its air with lungs that aren't mine
Only my eyeballs grasp it
With the spiteful thirst
Of a dumb man gone to the cinema.

Azi

... e ziua in care sunt iertata pe nedrept.

The Road

Am ramas in viata
De cele mai multe ori.
M-am strecurat tiptil
Si-apoi m-am ascuns sub o plapuma
Sperand sa nu fiu zarita nicicand
Schimbandu-mi infatisarea
Ori de cate ori cineva ma zarea.

*

Mi-e frica de ochi
Sunt canibali
Te seduc in stramtoarea lor
Si nu te mai lasa sa pleci.

I and them

Sunt toti aici
Un popor de cersetori naclaiti
Cu cutite sub pelerinele ponosite...
Se-apropie parca dintotdeauna
Bataile-n usa sunt vesnice
Uneori mai tari, alteori mai subtiri
In ultima vreme ma prefac a fi surda
Dar nu e noapte in care sa n-aud
O tuse discreta ca o falsa politete
Sau ca o chemare la datorie
Atunci nu-mi ramane decat sa mestec din mine
Cu dinti care parca nu sunt ai mei.

*

Nu-i lasa sa intre!
Tu crezi ca-s copii slabi cu duhul
Inghesuinduse-n mine ca la cinema
Iti spun ca vor sta la capul patului nostru
Strigandu-mi numele in batjocura
Pana ne vom raci amandoi
Copleseste-ma inainte sa-mpinga usa
Fa o femeie surda din mine
Pana e prea tarziu sa mai fiu cine sunt.

Re.volver

Cel care indreapta pistolul spre o tampla straina e uneori bratul strain al propriului trup.
Cel care indreapta pistolul spre propria tampla e uneori bratul strain al propriului trup.
Cel care indreapta pistolul spre propria tampla e uneori bratul strain al unui trup strain.

In acest rebus de tample si brate si trupuri, alegem, de cele mai multe ori legati la ochi, faramele de strainatate care ne fac victime sau calai. Iar deasupra lor, nonsalanta metalica a unui revolver inainte si dupa zgomotul care trimite viata la culcare.

Text: je Foto&Video: Livia Stefan

The weight of water

Vreau un frate cioplit din apa
Cu ganduri invelite in perdele de soare
Si sufletul plin de morti incalcite
Ca o ratacire din basme
Unde sa ma pot plimba ca acasa
Vreau sa-l intalnesc intr-un somn
Care ar fi parca al vietii
Intr-o apa impletita din doua
Sub care sa-nvatam respiratii usoare
Imediat dupa ce ne inecam.