Eschivari de la privire

Intr-un tablou sau intr-o fotografie care reproduce fizionomia unei persoane ma fascineaza absenta din privirea modelului. Ceva vag care tulbura irisul ca o pacla. Acel moment cand gandurile aluneca din context si, implicit, din conformare. E ca o evadare din portativ intr-un loc unde nu mai esti viata ta, ci propriul mister. Undeva straniu unde datoria de a fi inteligibil dispare pentru scurt timp. Oamenii au nevoie ca tu sa-ti fixezi privirea asupra lor, ca ei sa faca parte din tine, sa te angajeze in dinamica reconfortanta a reciprocitatii. Te fac sa aderi la corpul lor si sa fii recognoscibilul din bezna lui. Te conving sa te distribui singur intr-un rol care sa insumeze gusturi, experiente, atitudini, la fel cum si tu ii inglobezi in viziunea ta. Interactiunile dintre noi sunt nevoi de repere conjugate. Ne suntem mame si tati. Dar sunt si momente cand gasim o usa pe unde ne putem strecura din joaca de-a definitiile. Vara trecuta eram in Laptarie cu prietenul meu de-atunci, pe care "il iubeam", cu care faceam sex minunat, mergeam la filme si imi petreceam sarbatorile impreuna. Eram obosita si gandeam imprastiat, cand brusc l-am zarit pe un tip din trecutul meu antic si virgin. Imi petrecusem cu el cateva nopti de discutii interminabile complet in afara formei noastre cotidiene. Sexul nu s-a intamplat, insa panda in jurul lui, electricitatea din zonele primare ale corpurilor noastre erau perfect integrate in atmosfera dintre noi. Nematerializarea acelei intensitati era esentiala pentru pastrarea misterului. Ca dupa ani si ani sa il revad in Laptarie, tocmai cand prietenul meu ma tinea pe dupa umeri, iar privirea mea era defocalizata, goala de orice legatura cu contextul. Ne-am intalnit in acel no man's land, locul dintre doua momente diferite care ne angajau, si am stiut ca legatura noastra va exista mereu acolo. Am revenit la ritualul conversatiilor nocturne. Ne vedem in momentele rare cand renuntam sa privim.