The camera my father gave me

Nu am un nume
Poate-am avut candva
Dar praful adus de furtuni
Si-a gasit camin pe conturul meu
Nu sunt suparat, imi stiu limitele
N-am fost decat mediocritate
Lasata la-ndemana copiilor
Copila copilei ce m-a primit in dar
De la patriarhul barbos si umblat
Prin ploi care-acum nu nasc nimic
Masoara cu mine moartea celei
Care nu m-a lasat sa privesc
Acum zeci de ani
Mama ei, imbratisare din viermi...
E singura si nu se-ngrijeste de dintii ei
Ii place ca n-o mai verifica nimeni
Dar ar suporta mii de bai plicticoase
Numai s-o dea cineva in leagan apoi
S-a dus si sfarsitul lumii
Au mai ramas rataciri in zdrente
Nisip care face din oameni creoli
Zorki, Nikon si snobismul cu care
Dadeau inghetului titlul de arta
Nu mai sunt
Am ramas decat eu
Nu-i ironic?
Cu mine n-ajungi la metamorfoze abile
Nu lasi vreun orgoliu sa se verse din albie
Nimicul ramane ceea ce e
Dar tu ramai inocent
Micuta nu-si aminteste bunicul
Barbatul etern prin a carui iubire
Un pantec nu ramane degeaba
Fara cuvinte, ea stie ca sunt
Amprenta tatilor inhumati
Asupra vederii naive a fiicelor
Fiicelor.