Ziegfeld Follie

Sunt nelipsita la orice bal. Sigur ca tu nu ma vezi. Trag din pipa la semineul unui living care miroase a punci si a vanat. Rad si beau impreuna cu alte gelsomine ametite, ne uneste o dementa simpatica. Suntem furii nevoite sa traiasca invizibil undeva in afara mazgalelilor solemne dintr-un caiet dictando. Ne lipseste cu desavarsire gratia, fapt care aproape ca ne condamna la un destin de matusa. Vei curta galant ofelii care plutesc frumoase deasupra grotescului situatiilor umane, chiar si atunci cand dragostea egoista le revendica in namol. Ele simt sublim, iar gandurile lor nobile si sinistre deopotriva se intind intr-o caligrafie demna de toata invidia. Tu, intre timp, te vei resemna cu noi, ne vei privi in ochi promitandu-ne ca ne vei umple salbaticia cu prunci. Nici tu nu crezi ca meriti mai mult, in ciuda increderii pe care incercam sa ti-o insuflam cu riscul de a ramane singure aici. Ne vei cita de fata cu lumea buna fara a mentiona sursa, iar lumea buna ne va tolera, dispretuindu-ne blajin pentru ca nu suntem noi acele ofelii care sa merite raspunsuri la intrebari. Iti suntem concubine si te facem sa crezi ca-ti apartinem. Ne urasti, cu toate ca uneori am putea jura ca ai cele mai tandre sentimente. Vezi ca si tu ne pacalesti? Sau poate ca pe tine te urasti? Insa in fata vitejiilor cu care te lauzi, atat ofeliile, cat si gelsominele nu sunt decat capete care aproba. Numai ca suferinta ofeliilor isi gaseste intr-un final eroul, la fel ca privitul in gol al Gretei Garbo. Iar ele calca mai departe pe mare sacaite de praful inexistent de pe talpile lor. Noi, gelsominele, suntem vocea joasa care nu atrage nicio curiozitate intr-un vacarm ferm convins ca povestile sale insamanteaza nimicul. In timp ce tu te dichisesti pentru vanatoarea de vulpi, iar ofeliile isi incaleca stoic saua, tinandu-si ambele picioare de aceeasi parte a animalului, noi radem aici nebune, ne imbatam sub arcada imaculata a crinolinei captusite cu pene de rata si avem parul galben tapat. Fundul pe care-l intoarcem greoi spre lume mai ca-l intriga pe August Lumiere, desi avem buze subtiri, iar nasul meu imita o pasare de prada. Cand te vei intoarce obosit si-ti vei cobori sub rochia mea degetele care au obiceiul sa se multumeasca cu prea putin, vei gasi o capela din bumbac parasita.