What we have here is failure to communicate

Intr-o zi vorbeam pe mess cu tatal subsemnatei, plecat in Belgia pe o perioada nedeterminata. I-am povestit bucuroasa ce fain a fost 1 mai-ul petrecut la Brasov cu prietenul meu si doi prieteni. Apoi tata m-a intrebat cum mi s-a parut noua ingrijitoare a bunicului, stapanul fara autoritate al casei pe doua etaje unde am tras. I-am raspuns ca mi-a placut mai mult decat cele precedente, fapt care l-a vexat. E drept, i-a baut pe sest trei litri vitali de tuica impreuna cu sor-sa si gateste ca dracu, dar am apreciat-o pentru discretie. Intrigat, tata m-a rugat sa elaborez pe tema asta, la care eu am replicat ca nu ma regula la cap cu omniscienta precum Teri. Nu mica imi fu mirarea cand tata m-a somat sa folosesc cuvantul regulat si realitatea pe care o denota cu prietenul meu, nu cu tati. A incheiat discutia urandu-mi sec o zi buna. M-a socat reactia lui si am pus-o pe seama sensibilitatii sale la vulgaritatea feminina. Pe de alta parte, m-au revoltat gratuitatea si ilogicul lectiei de dirigentie. Care va sa zica tocmai el, mentorul meu in sprituri si-n grijanii, imi reprima opinarile in futingurismul prin a carui gratie am ajuns noi complici cu ani buni in urma. Unde mai pui ca nu-i de datoria copilului sa-l invete pe parinte ce-i cu bunele maniere, ci, ati ghicit, invers. Si ma mai preocupa si posibilitatea vreunui afect freudian din partea lui in supararea asta abrupta si in sublinierea respectivului verb cu semnificatii copulative. Din orgoliu, am refuzat sa fac un pas catre el. I-am scris o urare prin SMS de Constantin si Elena, la care am primit un raspuns laconic. Dupa vreo doua luni glaciale, ma suna un vechi prieten de-ai lui sa-mi spuna ca a vorbit cu tata, care tata e negru de suferinta si nu-si poate explica cum, de ce, drept consecinta a ce il roaga fetita lui, pe nepusa masa, sa n-o mai reguleze la cap cu implicarea exagerata in viata ei. Am ramas stupefacuta. La scurt timp dupa, mama m-a linistit ca a vorbit cu el. Cica l-a lamurit ca, in realitate, al naibii verb era la imperfect, persoana a treia, si nu la imperativ, persoana a doua. Care va sa zica, Piri nu ma regula la cap, spre deosebire de ex-ingrijitoarea Teri. Nu ba tata, ia nu ma mai regula tu pe mine la cap! Deci, timp de doua luni, taica-meu s-a pierdut intr-un labirint de ganduri atat de sinistre, incat mi-e deopotriva frica si lene sa le intuiesc, si-apoi nu-s eu responsabila pentru erorile in interpretare ale semenilor. Mi-l imaginez emancipat ca prin farmec de o chinuitoare apasare launtrica si revenind la entuziasmul frenetic pentru a lu tata. A mai macait el acolo ca, daca as fi folosit perfectul compus (m-a regulat), nu s-ar mai fi ajuns la probleme de comunicare si concluzii precipitate. Si ca, bineinteles, el se asteapta la staif si rafinament din partea mea. Urmeaza sa-i explic ca am folosit imperfectul intrucat se refera la o actiune repetata din trecut. Pe cand perfectul compus presupune o singura actiune dintr-un trecut incheiat si aruncat la compost. Iar in cazul de fata, nu pot spune ca Teri m-a regulat la cap o singura data cu verva ei turmentata, dupa care mi-am revenit si-am inceput o noua etapa din viata mea. Regularile ei la capul meu erau la fel de constante ca oricare alt hobby al sau.
A dracului hermeneutica...