Ziegfeld Follie

Sunt nelipsita la orice bal. Sigur ca tu nu ma vezi. Trag din pipa la semineul unui living care miroase a punci si a vanat. Rad si beau impreuna cu alte gelsomine ametite, ne uneste o dementa simpatica. Suntem furii nevoite sa traiasca invizibil undeva in afara mazgalelilor solemne dintr-un caiet dictando. Ne lipseste cu desavarsire gratia, fapt care aproape ca ne condamna la un destin de matusa. Vei curta galant ofelii care plutesc frumoase deasupra grotescului situatiilor umane, chiar si atunci cand dragostea egoista le revendica in namol. Ele simt sublim, iar gandurile lor nobile si sinistre deopotriva se intind intr-o caligrafie demna de toata invidia. Tu, intre timp, te vei resemna cu noi, ne vei privi in ochi promitandu-ne ca ne vei umple salbaticia cu prunci. Nici tu nu crezi ca meriti mai mult, in ciuda increderii pe care incercam sa ti-o insuflam cu riscul de a ramane singure aici. Ne vei cita de fata cu lumea buna fara a mentiona sursa, iar lumea buna ne va tolera, dispretuindu-ne blajin pentru ca nu suntem noi acele ofelii care sa merite raspunsuri la intrebari. Iti suntem concubine si te facem sa crezi ca-ti apartinem. Ne urasti, cu toate ca uneori am putea jura ca ai cele mai tandre sentimente. Vezi ca si tu ne pacalesti? Sau poate ca pe tine te urasti? Insa in fata vitejiilor cu care te lauzi, atat ofeliile, cat si gelsominele nu sunt decat capete care aproba. Numai ca suferinta ofeliilor isi gaseste intr-un final eroul, la fel ca privitul in gol al Gretei Garbo. Iar ele calca mai departe pe mare sacaite de praful inexistent de pe talpile lor. Noi, gelsominele, suntem vocea joasa care nu atrage nicio curiozitate intr-un vacarm ferm convins ca povestile sale insamanteaza nimicul. In timp ce tu te dichisesti pentru vanatoarea de vulpi, iar ofeliile isi incaleca stoic saua, tinandu-si ambele picioare de aceeasi parte a animalului, noi radem aici nebune, ne imbatam sub arcada imaculata a crinolinei captusite cu pene de rata si avem parul galben tapat. Fundul pe care-l intoarcem greoi spre lume mai ca-l intriga pe August Lumiere, desi avem buze subtiri, iar nasul meu imita o pasare de prada. Cand te vei intoarce obosit si-ti vei cobori sub rochia mea degetele care au obiceiul sa se multumeasca cu prea putin, vei gasi o capela din bumbac parasita.

O alta Cora

Coraline: Vreau sa scriu un roman despre o tipa care facea papusi in perioada interbelica.
Trimbulind: I-auzi... Cum ti-a venit ideea?
Coraline: De la un vis foarte misto pe care l-am avut cu papusi sparte intr-o casa inundata.
Trimbulind: Iiiih, creepy...
Coraline: Nu era deloc creepy, dimpotriva.
Trimbulind: Papusile-s mereu creepy.
Coraline: Pluteau prin apa si era asa, suprarealist, dar linistitor. Zau ca da, ma simteam tare impacata...
Trimbulind: Interesant, atunci. De ce nu te-apuci?
Coraline: Pentru ca va fi, cum ar veni, climaxul carierei mele de autor de romane. Adica va fi un fel de roman de batranete sau ma rog, ceva de genu... Ca si cum eu voi fi o Cora ajunsa la capatul unor experiente care ma vor fi format, iar acea Cora de dupa multi multi exista deja. Ma priveste de acolo cu nostalgie si scrie despre vremurile foarte de demult cand eram papusara in Bucurestiul interbelic. Sau cand eram un pulifrix de corector si traiam intr-o alta realitate, in care cream papusi din portelan in Bucurestiul interbelic. Gen... Oricum nu prea fac eu diferenta.
Trimbulind: Suna foarte tare... Da eu o vad ca pe o carte care s-ar scrie in doi.
Coraline: Nuuuuuu!!!
Trimbulind: Nu?
Coraline: Nuuuuu!!!
Trimbulind: Ochei...
Coraline: De ce?
Trimbulind: Corucule, esti prea serioasa.
Coraline: Adica?
Trimbulind: Esti prea baroca si gotica si ma gandeam ca n-ar fi rau ca ce scrii tu sa se completeze cu un stil... mmmai light, mai jucaus, care sa vina ca un respiro, cum ar veni.
Coraline: Da, dar n-am de gand s-o scriu abstract. Adica subiectul e prea intim, va fi o carte traita, cum naiba s-o impart cu altcineva cand e povestea m-e-a?!
Trimbulind: Bine, Coruc, cum zici tu. Dar uite, ma gandeam, ce-ai zice daca ti-as propune un mic experiment literar?
Coraline: Care experiment?
Trimbulind: Joaca-te putin! Gen, cum ar fi sa incerci sa fii o alta Cora, care scrie altfel, mai relaxat, mai jovial, mai putin... well... mai putin greoi. Esti grea ma Corucule...
Coraline: Vrei sa zici ca nu-ti place cum scriu sau ca te fac sa casti?
Trimbulind: Nnnnnu, nu zic asta! Mie imi place cum scrii, stii doar. Dar ma gandeam sa scrii mmmai in ton cu vremurile.
Coraline: Mmda, o dam pe pragmatisme acum...
Trimbulind: Eu sunt un tip pragmatic, stii doar. Adica oamenii au nevoie de ceva cat de cat simplu, care sa alunece, in care sa se regaseasca usor, si tu o dai pe arabescuri. Nu ma-ntelege gresit, mie imi place cum combini tu cuvintele, dar pe altii ii ia ameteala si n-au rabdarea sa te citeasca pan la capat. Nu zic sa te-apuci sa-i imiti pe scriitorii astia mai noi, incearca sa fii originala, de fapt nu originala, autentica, autentica e cuvantul, fiind o alta Cora. Ia-o ca pe un exercitiu.
Coraline: Adica-mi propui sa ma inscriu intr-un trend.
Trimbulind: Nu neaparat sa te inscrii intr-un trend, poti fi tu si fiind o alta tu si nu-i musai sa fii ca altii ca sa devii altcineva. Si oricum noi suntem mai in zona underground.
Coraline: Da, dar si undergroundul asta are un canon al lui. Oricum ai da-o tot la o conventie sau alta ajungi.
Trimbulind: Dddddda, e drept.
Coraline: Si-apoi, eu acum incerc sa-mi definesc stilul, sa ma intregesc, sa devin Cora care sunt. Sau care este... Whatever...
Trimbulind: Dar noi oricum ne transformam continuu si devenim altii.
Coraline: Da, dar felul cum ne transformam e conform cu cine suntem deep down.
Trimbulind: E drept, sunt niste chestii care se grefeaza pe un schelet.
Coraline: Exact! Foarte misto expresia. Eu tre sa-mi dau seama ce ma diferentiaza de ceilalti la capitolul asta. Adica am nevoie sa-mi asum propriul limbaj. As prefera sa fac experimente gen cum sa fii un altul dupa ce voi stii ferm cine sunt si suprafata in care exist separat de ceilalti.
Trimbulind: Mi se pare corect.
Coraline: Tin minte cum eram acu un timp, ca Alice imi zicea sa scriu mai romantic si eu nu puteam, dupa ce-am plecat de la Tango si mai aruncam cate-un articol pe vreun site scriam a la Alice si vreau sa zic ca stilul meu era asa un hibrid de constipare academica si patetism de-ala scarbos. Eram asa intre stiluri si nu-mi dadeam seama in ce masura ma reprezinta felul cum scriu. Si pana mea, incerc acum sa evit schizoidismul asta.
Trimbulind: Bine, dar e posibil sa te regasesti si intr-o joaca gen aia pe care ti-am sugerat-o eu. Nu zic sa te schimbi in esenta, ci sa cauti in tine dimensiuuni noi, expreesii noi, sa te diversiifici. After all, Adevarul, Coraline, el Insine, e angular...

Vis,-uri

Eram in firida unui conac foarte vechi, de pe ai carui pereti incepea sa se decojeasca tapetul cu maci ingalbenit. Prin crapaturile din podea intra marea. Langa noi era un cufar cu bijuterii. Inauntru, un colier ruginit, iar prin gaurile unde se dezlipisera rubinele ieseau fluturi albi. Nu existau geamuri, ci porte-fenetres cu motive si forme care ne evocau vitralii si care se conjugau intr-un film alb-negru mut. Purtam fiecare joben. Ti-am dat o piatra din Muntii Lunii. Mi-ai dat un timbru pe care-l furasei dintr-o trezorerie de renume. Ne uitam la filmul mut si mancam licurici. Apoi ti-ai coborat capul pe genunchii mei, iar eu m-am aplecat spre tine si te-am sarutat in timp ce imi plimbam mana usor sub camasa ta. Din tavan a picat brusc o papusa de portelan din Bruges careia ii lipsea capul. Era un miros de scoici si mucegai.